TERMENI ŞI CONDIŢII PENTRU COPIERE, DISTRIBUIRE ŞI MODIFICARE
Pe scurt: dacă nu doriţi să o modificaţi o puteţi folosi fără probleme e gratuit.
0. Această Licenţă se aplică oricărui program sau proiect ce conţine o menţiune a deţinătorului drepturilor de autor
spunând că poate fi distribuit în termenii acestei Licenţe Publice Generale. Prin "Program" vom înţelege
orice asemenea program sau proiect, iar prin "proiect bazat pe Program" vom înţelege fie programul fie orice alt proiect derivat din
Program conform cu legea drepturilor de autor: un proiect ce conţine Programul sau porţiuni din el, fie în forma originală
fie modificată şi/sau tradusă în altă limbă. (În restul acestui document traducerile vor fi incluse fără
restricţii în termenul "modificare
".) Fiecare persoană autorizată de această Licenţă va fi desemnată prin termenul "dumneavoastră".
Activităţile care nu sunt de copiere, distribuire şi modificare sunt în afara scopului acestei Licenţe.
Activitatea de executare a programului nu este restricţionată, iar rezultatul programului (engl. output) este acoperit de licenţă doar în cazul în care conţinutul său constituie un proiect
bazat pe Program (independent de faptul că a fost obţinut prin rularea Programului). În
ce masura acest lucru este adevărat depinde de natura Programului.
1. Puteţi copia şi distribui copii nemodificate ale codului sursa al Programului în forma în care îl primiţi, prin orice mediu, cu condiţia să specificaţi vizibil pe fiecare copie autorul şi lipsa oricărei garanţii, să păstraţi intacte toate notele referitoare la această Licenţă şi la absenta oricărei garanţii şi să distribuiţi o copie a acestei Licenţe cu fiecare copie a Programului.
Puteţi pretinde o retribuţie financiară pentru actul fizic de transfer al unei copii, şi puteţi oferi garanţie contra cost.
2. Puteţi efectua modificări asupra copiilor Programului (sau asupra oricăror porţiuni ale sale), creând astfel un "proiect bazat pe Program". Copierea şi distribuirea unor asemenea modificări sau proiecte se pot face conform termenilor secţiunii precedente (1), doar dacă toate condiţiile următoarele sunt îndeplinite:
a) Toate fişierele modificate trebuie să conţină note foarte vizibile menţionând faptul că dumneavoastră le-aţi modificat, precum şi data fiecărei modificări.
b) Orice proiect pe care îl distribuiţi sau publicaţi, care în întregime sau în parte conţine sau este derivat din Program (sau orice parte a acestuia), trebuie să poata fi folosit de oricine, gratuit şi în întregime, în termenii acestei Licenţe.
c) Daca programul modificat citeşte comenzi în mod interactiv, trebuie să îl modificaţi în aşa fel încât atunci când este pornit în mod interactiv să afişeze un mesaj referitor la drepturile de autor precum şi o notă mentionând lipsa oricărei garanţii (sau să menţioneze faptul că dumneavoastră oferiti o garanţie). De asemenea trebuie specificat faptul că utilizatorii pot redistribui programul în aceste condiţii precum şi o explicaţie a modalităţii în care poate fi obţinut textul acestei Licenţe. (Excepţie: dacă Programul este interactiv dar nu afişează în mod normal un asemenea mesaj, nu este necesar ca proiectul bazat pe Program să afişeze un mesaj.)
Aceste cerinţe se aplică Programului modificat în întregime. Daca pot fi identificate secţiuni ale proiectului care nu sunt derivate din Program, şi pot fi considerate de sine stătătoare, atunci această Licenţă şi termenii săi nu se aplică acelor secţiuni când sunt distribuite ca proiecte separate. Când distribuiţi aceleaşi secţiuni ca parte a unui întreg care este un proiect bazat pe Program, distribuirea întregului proiect trebuie să fie făcută în acord cu termenii acestei Licenţe, ale cărei permisiuni pentru alte licenţe se extind asupra întregului, şi deci asupra fiecărei secţiuni în parte, indiferent de autor.
Astfel, nu este în intenţia acestei secţiuni să pretindă drepturi sau să conteste drepturile dumneavoastră asupra unui proiect efectuat în întregime de dumneavoastră. Intenţia este de a exercita dreptul de a controla distribuţia proiectelor derivate sau colective bazate pe Program.
În plus, pura agregare (pe un mediu de stocare sau distribuţie) cu Programul (sau cu un
proiect bazat pe Program) al unui alt proiect care nu este bazat pe Program nu aduce acel proiect sub incidenţa acestei Licenţe.
3. Puteţi copia şi distribui Programul (sau un proiect bazat pe el, conform Secţiunii 2) în format obiect sau executabil conform termenilor Secţiunilor 1 şi 2 de mai sus, cu condiţia să îndepliniţi una dintre condiţiile de mai jos:
a) Să îl oferiţi însoţit de codul sursă corespunzător, în format citibil de către maşină, care trebuie să fie distribuit în termenii Secţiunilor 1 şi 2 de mai sus pe un mediu de distribuţie uzual transportului de software; sau
b) Să îl oferiţi însoţit de o ofertă scrisă, (validă pentru cel puţin trei ani, pentru o taxă care să nu depăşească costul fizic al efectuării distribuţiei sursei), de a oferi o copie completă, în format citibil de către maşină, a codului sursă, distribuit în termenii Secţiunilor 1 şi 2 de mai sus, pe un mediu de distribuţie uzual transportului de software; sau
c) Să îl oferiţi însoţit de informaţia pe care aţi primit-o referitoare la oferta de a distribui codul sursa corespunzător. (Această alternativă este permisă numai pentru distribuiri necomerciale şi doar dacă aţi primit programul în format obiect sau executabil împreună cu această ofertă, în conformitate cu Subsecţiunea b de mai sus.)
Codul sursă al unui proiect este forma preferată în care se fac modificări asupra proiectului. Pentru un proiect executabil, codul sursă complet înseamna codul sursa al tuturor modulelor pe care le conţine, împreună cu toate fişierele asociate conţinând definiţii ale interfeţelor şi scripturile folosite pentru a controla compilarea şi instalarea executabilului. Cu toate acestea, ca o excepţie, nu este obligatorie distribuirea împreuna cu codul sursă a acelor componente care sunt în mod normal distribuite (în format sursă sau binar) cu componentele majore (compilator, nucleu, etc.) ale sistemului de operare sub care rulează executabilul, exceptând situaţia în care acea componentă acompaniază executabilul.
Dacă distribuţia executabilului sau codului obiect este făcută prin oferirea permisiunii de copiere
dintr-un loc dedicat, atunci oferirea permisiunii de copiere a codului sursă din acelaşi
loc este considerată distribuire a codului sursă, chiar dacă beneficiarul nu este obligat să copieze codul sursă
împreuna cu codul obiect.
4. Nu puteţi copia, modifica, sub-autoriza sau distribui Programul decât aşa cum este prevăzut în această Licenţă. Orice încercare de a copia, modifica, sub-autoriza sau distribui Programul în alţi termeni va duce la anularea drepturilor ce vă revin conform acestei Licenţe. Cu toate acestea, nu vor fi anulate drepturile celor ce au primit copii sau drepturi de la dumneavoastră conform cu această Licenţă, atâta timp cât rămân în conformitate cu ea.
5. Nu sunteţi obligat să acceptaţi această Licenţă, deoarece nu aţi semnat-o. Cu toate aceastea, numai această Licenţă vă permite să modificaţi Programul sau proiectele derivate din el. Aceste acţiuni sunt interzise prin lege dacă nu acceptaţi această Licenţă. În consecinţă, prin modificarea sau distribuirea Programului (sau a oricărui proiect bazat pe Program), indicaţi în mod implicit acceptarea acestei Licenţe şi a tuturor termenilor şi condiţiilor de copiere, distribuire sau modificare a Programului sau proiectelor bazate pe el.
6. De fiecare dată când redistribuiţi Programul (sau orice proiect bazat pe Program), beneficiarul primeşte o licenţă de la licenţiatorul original care îi permite să copieze, distribuie sau modifice Programul în aceiaşi termeni şi conditii. Nu puteţi impune nici o restricţie adiţională asupra exercitării drepturilor pe care destinatarul le primeşte prin această Licenţă. Nu sunteţi responsabil cu impunerea respectării acestei Licenţe de către o terţă parte.
7. În cazul în care, ca o consecinţă a unei decizii judecătoreşti, sau pretinsă încălcare a unui patent, sau pentru orice altă cauză (nu neapărat limitată la chestiuni legate de patente), vi se impun condiţii (prin hotărâre judecătorească, înţelegere sau alte mijloace) care contravin condiţiilor acestei Licenţe, acest lucru nu vă permite nerespectarea condiţiilor acestei Licente. Dacă nu puteţi face în aşa fel încât să satisfaceţi simultan obligaţiile din această Licenţă şi alte obligaţii pertinente, atunci, ca o consecinţă, vă este interzisă distribuirea Programului. De exemplu, dacă o autorizaţie de folosire a unui patent nu vă permite redistribuirea gratuită a Programului de către oricine îl primeşte de la dumneavoastră, direct sau indirect, atunci singurul mod în care puteţi satisface simultan aceste condiţii şi Licenţa de faţă este să nu distribuiţi Programul în nici un fel.
Dacă vreo porţiune a acestei secţiuni este invalidată sau de neaplicat în anumite circumstanţe, restul secţiunii continuă să se aplice, iar secţiunea în întregime se aplică în toate celelalte circumstanţe.
Nu este în intenţia acestei secţiuni să vă determine să încălcaţi vreun patent sau alte pretenţii de drepturi de proprietate, sau să contestaţi valabilitatea oricăror asemenea pretenţii; această secţiune are ca scop unic protejarea integrităţii sistemului de distribuire de programe libere, care este implementat prin licenţe publice. Multe persoane au contribuit generos la spectrul larg de programe distribuite prin acest sistem, bazându-se pe aplicarea sa consistentă; este la latitudinea autorului/donatorului să decidă dacă este dispus să distribuie programe prin orice alt sistem, şi o persoană autorizată să folosească acele programe nu poate impune acea decizie.
Intenţia acestei secţiuni este de a clarifica ceea ce este considerat a fi o consecinţă a restului acestei Licenţe.
8. Dacă distribuţia şi/sau folosirea Programului este restricţionată în anumite tări din cauza patentelor sau din cauza unor interfeţe aflate sub incidenţa unor drepturi de autor restrictive, deţinătorul drepturilor de autor ce plasează Programul sub această Licenţă poate adăuga o limitare geografica a distribuirii ce exclude acele ţări, în aşa fel încât distribuirea este permisă doar în (sau între) ţările care nu sunt excluse. Într-un asemenea caz, Licenţa incorporează această limitare ca şi cum ar fi scrisă în corpul acestei Licenţe.
9. Free Software Foundation poate publica din când in când noi versiuni (sau versiuni revăzute) ale Licenţei Publice Generale. Asemenea versiuni noi vor fi similare în spirit versiunii prezente, dar pot diferi în anumite detalii, pentru a adresa noi probleme sau situaţii.
Fiecărei versiuni îi este asociat un numar unic. Dacă programul specifică faptul că i se aplică un numar de versiune al acestei Licenţe şi "orice versiune ulterioară", aveţi opţiunea de a urma termenii şi condiţiile acelei versiuni sau ale oricărei versiuni ulterioare publicate de Free Software Foundation. Daca Programul nu specifică un numar de versiune, puteţi alege orice versiune publicată vreodată de Free Software Foundation.
10. Dacă doriţi să incorporaţi părţi ale Programului în alte programe libere ale căror condiţii de distribuţie sunt diferite, cereţi permisiunea autorului. Pentru programe ale căror drepturi de autor aparţin Free Software Foundation, cereţi permisiunea de la Free Software Foundation; uneori facem excepţii pentru aceasta. Decizia noastră va fi ghidată de cele două scopuri de a prezerva statutul liber al tuturor proiectelor derivate din programele noastre libere şi de a promova distribuirea şi refolosirea programelor în general.
Sursa: Wikipedia